Text preluat din Arena Valceana:
Mihai Diaconescu demască abuzurile AJF-ului
• delegatul Unirii Tomşani s-a retras din fotbal datorită „arbitrajului” practicat în ligile lui Pintilie
După ce a activat mai bine de 30 de ani la Unirea Tomşani, Mihai Diaconescu nu a mai rezistat abuzurilor comise de AJF Vâlcea, motiv pentru care a decis să se retragă definitiv din fotbalul judeţean. Fostul delegat al echipei din Tomşani a ţinut să precizeze faptul că motivul care a stat la baza deciziei sale de a renunţa la cea mai mare pasiune a lui au fost amenzile mult prea mari şi suspendările fără logică primite de la Comisia de Disciplină. De asemenea, conform declaraţiilor lui Diaconescu, Unirea a fost „vânată” mai mereu de reprezentanţii AJF-lui şi de cavalerii fluierului, „nişte slugarnici ai lui Pintilie”, cum îi place profesorului din Tomşani să spună.
„Arbitrii ne-au vânat pretutindeni”
„M-am retras din fotbal, pentru că, în ultimul timp, ne-am confruntat cu situaţii fără precedent. Unirea Tomşani are de achitat către AJF Vâlcea o serie de amenzi nejustificate. Există două tipuri de amenzi primite: cele produse de jucători pentru comportament nesportiv în teren şi cele produse de spectatori. În urmă cu o lună, în partida de pe teren propriu, cu Viitorul Frânceşti, arbitrul Nicolae Dobrică a fost scuipat de către unul dintre spectatori, iar, la final, ceea ce a consemnat în raport avea să ne coste 10 milioane de lei. Normal era ca, în momentul în care unul dintre spectatori l-ar fi scuipat, Dobrică să fi venit la mine să îmi ceară să rezolv problema. Nu a făcut deloc aşa. Ne-am trezit cu ditamai amenda, care până la urmă nu pot şti dacă a fost o fabulaţie de-a lui sau nu. Un alt individ deosebit de suspect, care ne-a tocat mărunt pe oriunde ne-a prins este Virgil Teodorescu. Acest – ca să-i zic aşa om – pe oriunde ne-a prins, ne-a fript rău de tot. Goluri înscrise corect, dar anulate de el, amenzi drastice în urma cărora echipa a avut numai de suferit. Din păcate, arbitrajul vâlcean este un fenomen negativ. Cu arbitrii care au pus pentru prima dată mâna pe un steag şi nu ştiu ce e un ofsaid, dar care ezită să îţi dea justificări în momentul în care le soliciţi”, ne-a precizat Mihai Diaconescu.
„O întrebare = 12 de etape de suspendare”
Delegatul Unirii Tomşani mai spune că această ediţie de campionat a fost plină de sancţiuni date anormal echipei sale. „În debutul de campionat, un jucător de-al meu a luat 12 etape suspendare pentru că a cerut doar justificări la o decizie luată de Ciucă. Arbitrul nu a stat pe gânduri şi i-a dat acordat direct jucătorului Emanuel Dumitrescu cartonaş roşu, în urma căruia a primit 12 etape suspendare şi 4 milioane lei vechi amendă. Acest jucător vine săptămână de săptămână din Bucureşti pentru a juca fotbal. Nu a procedat cu nimic incorect, iar dacă ar fi fost aşa, totuşi sancţiunea este drastică”.
„Dacă faci pe milogul la Comisie, scapi”
Activitatea Comisiei de Disciplină reprezintă un alt subiect delicat (sau mai degrabă acidulat!), abaterile de la regulament fiind soluţionate în funcţie de cât de milog eşti atunci când apari în faţa „marii adunări judecătoreşti”. „Verdictul Comisiei de Disciplină în cazul unui jucător diferă în funcţie de cât de milog eşti atunci când apari la ora şedinţei. Dacă te prezinţi marţi, la ora 17, şi intri în sala cu capul plecat în faţa membrilor comisiei, ai toate şansele să scapi cu doar câteva etape suspendare, chiar dacă tu i-ai dat un pumn arbitrului de a picat pe spate. Dacă nu vii la Comisie, te-ai ars! Nu interesează pe nimeni dacă arbitrul a judecat bine cazul, pentru că raportul în care sunt consemnate fazele cele mai dificile ale partidei este doar unul de formă”, ne-a mai spus Mihai Diaconescu.
„Pearcu a reuşit să susţină două echipe de fotbal”
Cu toate că finanţarea a două echipe de fotbal – Unirea Tomşani şi Viitorul Foleşti – necesită fonduri destul de mari, Diaconescu ne-a mai spus că apreciază eforturile primarului Pearcu pentru ca fotbalul să meargă mai departe. „În nici o clipă, primarul Dumitru Pearcu nu a adus în discuţie desfiinţarea vreunei grupări. Plăteşte două echipe, cu toate că, din păcate, Viitorul Foleşti, nu reuşeşte să câştige mai mult de un meci pe campionat. A judecat foarte bine primarul când a hotărât să susţină ambele echipe. În general sportul şi, în particular, fotbalul, stârpesc violenţele din om şi îi scoate pe tineri din cârciumi si discoteci. De aceea, Dumitru Pearcu susţine aceste echipe, pentru ca tinerii să aibă preocupări normale”, a subliniat Mihai Diaconescu în încheiere. (L.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu